Din nou vrei sa mori nu-i asa. Din nou iti lasi capul pe spate si te uiti. Iti arunci pupilele dilatate
intr-o parte si in alta a ochilor pe jumatate deschisi. Te zbati in stransoarea funiilor pe care singur
ti le-ai creat intr-o imaginatie pe care doar eu o cunosc. Eu o cunosc pentru ca eu o stapanesc.
Din spatele tau, iti urmez fiecare pas, trag funiile cand stai neputincios sub o grinda ce sta sa cada.
Iti amintesc de intalnirea cu tipa aia din metrou inainte sa te pui in fata televizorului butonand
monoton o telecomanda inerta.
De cate ori nu ti-ai multumit siesi pentru ca EU am reusit sa te imbii la o afacere de succes. Iti spun
eu, de multe ori...e pacat ca pana acum nu ti-ai dat seama ca tu nu esti decat o papusa pe care eu o
manuiesc mai bine ca oricine. Nu esti decat un obiect intr-o lume a obiectelor...Poate vrei sa stii
de ce te consider un lucru si nu o fiinta. Ignorand durerosul adevar, meriti o explicatie. Iti place
sa te falesti in fata catedrei de filozofie de la universitate, dar te fapt tu nu simti nimic din ce
gandesti. Esti ca un robot, creezi o lume fara sentimente. Microcipul implantat in creierul tau pare ca
iti acapareaza fiecare farama a personalitatii. In curand poate ma va lua si pe mine, poate ma voi
transforma, asemeni tie intr-un robot. In metal. Nu te inspaimanta ideea de a avea corpul acoperit in
material dur si lucios? Poate in cupru sau aluminiu...oricum, nu va mai trece mult pana in acea zi.
Si asa eu nu te-am placut niciodata. Mi-ai fost incredintat inca dinainte de a te naste. Se presupune
ca ar trebui sa fiu blanda si iertatoare , dar nu pot...e greu sa fii iertatator cu unul ca tine, cu
un om de plastic. Daca nu ti-ai dat seama inca, eu sunt constiinta ta...sau mai bine zis mintea. Am
hotarat sa te las in bataia sortii. Vrei sa fii pe cont propriu...nimeni nu te mai opreste acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu