
Din nou vrei sa mori nu-i asa. Din nou iti lasi capul pe spate si te uiti. Iti arunci pupilele dilatate
intr-o parte si in alta a ochilor pe jumatate deschisi. Te zbati in stransoarea funiilor pe care singur
ti le-ai creat intr-o imaginatie pe care doar eu o cunosc. Eu o cunosc pentru ca eu o stapanesc.
Din spatele tau, iti urmez fiecare pas, trag funiile cand stai neputincios sub o grinda ce sta sa cada.
Iti amintesc de intalnirea cu tipa aia din metrou inainte sa te pui in fata televizorului butonand
monoton o telecomanda inerta.
De cate ori nu ti-ai multumit siesi pentru ca EU am reusit sa te imbii la o afacere de succes. Iti spun
eu, de multe ori...e pacat ca pana acum nu ti-ai dat seama ca tu nu esti decat o papusa pe care eu o
manuiesc mai bine ca oricine. Nu esti decat un obiect intr-o lume a obiectelor...Poate vrei sa stii
de ce te consider un lucru si nu o fiinta. Ignorand durerosul adevar, meriti o explicatie. Iti place
sa te falesti in fata catedrei de filozofie de la universitate, dar te fapt tu nu simti nimic din ce
gandesti. Esti ca un robot, creezi o lume fara sentimente. Microcipul implantat in creierul tau pare ca
iti acapareaza fiecare farama a personalitatii. In curand poate ma va lua si pe mine, poate ma voi
transforma, asemeni tie intr-un robot. In metal. Nu te inspaimanta ideea de a avea corpul acoperit in
material dur si lucios? Poate in cupru sau aluminiu...oricum, nu va mai trece mult pana in acea zi.
Si asa eu nu te-am placut niciodata. Mi-ai fost incredintat inca dinainte de a te naste. Se presupune
ca ar trebui sa fiu blanda si iertatoare , dar nu pot...e greu sa fii iertatator cu unul ca tine, cu
un om de plastic. Daca nu ti-ai dat seama inca, eu sunt constiinta ta...sau mai bine zis mintea. Am
hotarat sa te las in bataia sortii. Vrei sa fii pe cont propriu...nimeni nu te mai opreste acum!